Spectacolul de artificii la nunta, prea scump?

Fiecare mireasa planuieste sa faca din nunta ei o poveste de basm. Povestea la care a visat inca din copilarie prinde forma si culoare prin toate detaliile ceremoniei, prin dans, prin muzica, prin decor, la care se adauga momentul de magie al serii: spectacolul de artificii.

fire

Spectacolul de artificii, indiferent ca vorbim despre cateva luminite colorate armonios sau despre un adevarat show stralucitor, este momentul dramatic al serii. Iar cand vine vorba despre lumina si tehnica, bineinteles ca exista si cateva reguli.

Angajeaza un specialist. Chiar daca este mai costisitor, acesta te poate scapa de neplaceri cum ar fi accidentele, incendiile sau anularea momentului pe motivul unor defectiuni tehnice. Un alt avantaj pe care il ai atunci cand contractezi o firma specializata este ca nu trebuie sa-ti faci probleme din punct de vedere legal.

Intreaba despre toate detaliile inainte sa inchei contractul. Vorbim despre forma, amploarea, timpul si marimea spectacolului. Sfat: Daca nunta ta este una cu specific, ai grija sa integrezi momentul cat mai bine in scenariul pregatit.

Stabileste timpul ideal pentru spectacol. Acesta poate fi:

  • Inainte de taierea tortului

  • Dupa recuperarea miresei (in cazul in care este furata)

  • Dupa dansul mirilor

  • In timpul fotografiei de familie

Bugetul spectacolului de artificii la nunta

Depinde, in primul rand, de marimea show-ului. Nu depasi 10 minute pentru ca s-ar putea sa devina plictisitor. Cantiatea de artificii folosita este direct proportional cu suma platita, un pachet de focuri de artificii poate varia de la 300 de ron, pana la 500 sau chiar 1000 de euro.

Daca spectacolul de artificii nu face parte din planurile tale de nunta din cauza bugetului redus, “ramai cu picioarele pe pamant” si alege jocurile de artificii la sol sau „vulcanii pentru ringul de dans”.  Este o vibratie de lumini plina de emotie si mult mai sigura pentru invitati 🙂

Anunțuri

Cine TREBUIE invitat la nunta? (daca ai un buget limitat)

Cand ai un buget limitat, primul lucru pe care il poti face pentru a nu depasi cheltuielile este „ajustarea” listei de invitati. Dar aici intervine intrebarea: Cine TREBUIE invitat?

Uite aici o lista a celor care trebuie sa fie neaparat invitati:

1.  Rudele apropiate (parinti, frati/surori, bunici, nepoti etc), inclusiv parintii si bunicii vitregi;

2. Rudele putin mai indepartate: matusi, unchi, veri primari;

3. Persoanele care ajuta in pregtirea nuntii, de exemplu tinerii care tin lumanarile cu partenerul/partenera, domnisoarele de onoare cu partenerii/sotii, cavalerul de onoare cu partenera/sotia;

4. Seful ierarhic superior (cu sotia/sotul) ai miresei si mirelui;

5. Prietenii apropiati ai miresei, mirelui si familiei.

* Odata ce ai trecut de punctele 1-5 poti decide cati prieteni o sa mai poti invita astfel incat sa te mentii in limitele bugetului.

** Nu au fost trecuti pe lista nasii de cununie si asta pentru ca este de la sine inteles ca acestia vor face parte din nunta, rolul lor fiind cel mai important dupa cel al mirilor.

Organizeaza-ti eficient bugetul de nunta

marketplaceweddings.com

marketplaceweddings.com

Regula numarul 1 cand vine vorba despre buget: NU este nevoie sa cheltuiesti o tona de bani ca sa ai o nunta eleganta; trebuie doar sa cheltuiesti banii pe care ii ai intr-un mod INTELEPT!

Stresul finantelor le transforma pe multe mirese din “dornice” in “jalnice”, si asta pentru ca nu isi creeaza o strategie buna si solida despre cum au sa isi permita toate acele lucruri minunate pe care le vor la nunta lor.

Dar o situatie ca asta poate fi prevenita. Citeste in continuare articolul pentru a afla cum.

Creeaza-ti bugetul inainte sa cheltuiesti vreun leu. Inainte de a face orice angajament financiar asupra a ceva (rochia de mireasa, o firma de catering, chiar si locatie), e important ca mai intai sa planuiesti cum si cat vei plati pentru petrecerea nuntii ca intreg. La ce e bun sa ai o rochie de mireasa extravaganta daca nu ai unde s-o arati?

Sa te asiguri ca ai suficient de multi bani ca sa achizitionezi ceea ce iti doresti (si sa stai departe de datorii la care sa te intorci cand vii din luna de miere) este prioritar.

Bugetul fiecarei mirese este diferit. In loc de a da o cifra exacta ce ar trebui cheltuita, fa-ti mai bine o idee asupra procentelor din buget ce ar trebui alocate fiecarui element al nuntii:

Organizeaza-ti eficient bugetul de nunta

Daca aceasta diagrama ti se pare prea riguroasa incearca sa acorzi 50% pentru inchirierea locatiei, mancare si bautura, iar restul de 50% pentru decor, tinute, foto&video, papetarie si alte costuri, ca de exemplu cele pentru transport.

Autor: Adela